Despre carte: 2015 / Personajul principal al romanului, Kirill, un tânăr inginer de aviație, este nevoit să își pună constant întrebarea: cine este el? Aproape un erou antic, „stăpânul fulgerului”, așa cum începe deja să fie numit, un tânăr geniu - un succesor al tradițiilor lui Tupolev și Korolev - sau un învins după standardele Moscovei și Rusiei moderne?... A soțul iubitor și grijuliu al soției sale însărcinate - sau un bărbat fără inimă și conștiință .. Un slujitor al unei cauze grozave - sau un leneș dintr-un birou sovietic pe moarte? Citate din carte: Uitându-se la reflexia lui, palid, nedesenat, deasupra cărora se aflau literele: „Nu te sprijini” - și un tunel curgea cu zgârieturile benzii de film, Kirill s-a gândit că ceea ce l-a speriat cel mai mult era. .. poate... incertitudine. S-a pierdut când lucrurile au început să meargă după un scenariu, parcă scrise de altcineva, și au început să se joace cu el, ca un șoarece care nu vede încă pisica. Într-o zi, s-a simțit cumva... neplăcut când a observat brusc prin sticlă cum, într-o Honda înghesuită și joasă, dărâmată, genunchiul plin al operatorului aproape atingea piciorul subțire al Yanyei. Am vrut chiar să arăt spre fereastră și să spun: „Eh, mamut, cumpără-ți o tarantayka mai lată... Și pantaloni scurți mai largi”. (I s-a părut că a văzut chiar un șurub și toate acestea - de la marginea bordurului.) Dar oricine ar fi spus anterior că Yana îl poate înșela, ar fi râs în față. Tovarăși, conceptul de bază pentru amortizarea boom-ului sonic al proiectatului Tu-444, propus astăzi, nu este bun”, a ținut să spună el. Ignorându-l pe Tatișciov răsturnat. – Ce fel de idei sunt acestea? Absolut „pop” (nu i-a fost frică să spună asta!). Studenții absolvenți chinezi care au venit la noi pentru stagiu își susțin disertația pe ei... Pentru asta sunt singuri buni. (Idei, nu absolvenți, a vrut să explice dezinvolt, stârnind rânjet din partea șefilor de catedre care știau bine care este nivelul chinezilor). Aici Kirill avea să ia o pauză; generalul îl privea cu ochi albaștri lipsiți de sens, Chponiya șoptește cu vecinii ei, iar Tatișciov se îndrepta în dispreț aristocratic. Nu era nimic sacru - în totala ironie și glumeală inerente în general membrilor KVN. Când o rachetă ucraineană a doborât un rus Tu-154 deasupra Mării Negre, ei nici măcar nu au riscat să urce pe scenă cu un fel de dialog („Ucraina are rachete?” - „Da. Trei. Acum două”). pur și simplu nu mi-am dat seama ce e în neregulă cu asta... A fost ceva scandal, desigur. Măcar juriul a făcut o mufă și a scăzut punctele... Se lăsase seara. În ciuda faptului că acum se întuneca târziu, un fel de întuneric începea să se răspândească, o aparență de ceață se acumulase în zonele joase și mulți oameni care veneau din sens opus își aprinseseră deja farurile: lămpile cu halogen în mașinile străine atârnau aproape de marginea de jos și, prin urmare, lumina lor trecea de-a lungul asfaltului ca și cum ar merge pe apă. Unul dintre cele mai dificile finaluri. Și încâlceala de drumuri, de pasaje - de parcă cineva ar fi lovit autostrada ca un bici. În orice caz, Lyosha, care se maturizase după facultate într-un fel de mediu gop (acum „Lyosha” i se potrivea mult mai mult), a adus în viața lui Kirill bucuriile populare „țărănești” pe care... pe care le scuipase anterior și nici acum nu a acceptat Foarte. O excursie la „saună” ar putea fi considerată primul „balon de probă”; Kirill a tratat ofertele de a bea vodcă cu un înfior (la propriu: a fost zguduit de un atac de tremur intern, de undeva de la esofag până la umeri, care pentru o secundă a început să se comporte destul de ca un țigan). Lyokha a apăsat pe telecomandă și s-a oprit gânditor la emisiunea de noapte a RenTV, unde trupuri goale se învârteau într-o nebuloasă presupus intrigantă, dar de fapt ieftină: actorii se echilibrau cu sârguință în pragul pornografiei; sânii stropiți în autobronzant; acolo unde era lenjerie de dantelă albă, cadrul era supraexpus. Era încuiat cu o cheie de metrou. Fluxul fierbinte de centură a Moscovei se rărea. Viața a alergat, viața a alergat.